4th grade geography

Programa de geografie pentru clasa a 4a- homeschooling

Anul acesta la geografie, pentru clasa a 4a, am ales o combinație de cărți și materiale hands-on. Citește mai multe pentru a afla detalii sau apasă aici pentru a vedea ce am ales pentru celelalte materii.

Acesta este primul an în care vom face geografie în mod oficial, structurat (până acum doar am discutat despre subiect și am răsfoit unele cărți).

Am vrut să aleg lucruri ușurele și distractive pentru anul acesta la geografie, de aceea am și ales această materie ca opțional pentru școala noastră. Asta înseamnă că nu trebuie să trimitem teste ci doar mostre din ce am lucrat.

geography grade 4 homeschooling
Programa de geografie pentru clasa a 4a- homeschooling

1. Skill Sharpeners Geography pentru clasa a 4a

Cele două cărți principale pe care le vom folosi anul acesta sunt de la Evan Moor. Ne plac mult de tot cărțile și caietele lor de lucru!
Prima este Skill Sharpeners Geography 4. E un caiet de lucru colorat și aerisit. E împărțit în secțiuni care conțin texte pentru citit, întrebări pe marginea textelor, un fel de recapitulare, o activitate și o temă scurtă de scris.

Skill Sharpeners Geography pentru clasa a 4a

L-am ales pentru că acoperă destul de multe subiecte legate de geografie de peste tot din lume. E destul de ușor încât M. se descurcă să lucreze independent din el.
Mai jos am pus niște exemple din caiet..

skill sharpeners geography grade 4

Ne-a placut activitatea în care a trebuit să adune obiecte utile unui marinar din trecut și să îi facă un pachet. Am luat repede o cutie și am început să ne gândim ce obiecte i-ar fi de folos pentru o călătorie lungă pe mare.

L-am ajutat să se gândească atent la aspectele vieții pe mare, punându-i următoarele întrebări:

  • Când ești pe mare, vântul este puternic iar soarele dogorâtor, ce-ar trebui să ai la îndemână? (o cremă)
  • Dacă stai toată ziua pe vapor ....? (te plictisești) Deci, ce-ai face ca să nu mai fii plictisit? (aș citi)
    Apoi a sugerat că marinarul are nevoie de un telefon... haha. I-am spus că nu ar fi avut unde să își încarce telefonul și nu ar fi avut semnal. Soluția lui M. a fost că și-ar putea lua un cablu lung de electricitate de pe uscat. Era de așteptat că va găsi o asemenea soluie. Am îndreptat apoi discuția spre cărți și cum ar putea ajuta. M. a fugit imediat la raftul lui să aducă toată colecția Harry Potter...

Mai jos vedeți ce a ales el.

Activitate: pachet pentru un marinar din trecut

Geografie și compunere? Sigur că da!

Pentru ultima activitate a avut de scris o pagină de jurnal. Deoarece compunerile sunt punctul lui slab, și nu îi plac deloc, am discutat împreună ce ar putea să scrie. Apoi și-a scris ideile pe o hârtie de unde va copia tot textul mai târziu în caietul de lucru.
A fost un exercitiu minunat să ne imaginăm că suntem marinari exploratori care descoperă o insulă nouă.

Am ales o insulă de pe harta lui Magelan (poza cu harta e în caiet) iar apoi am cercetat imagini de pe Google ca să vedem cum arată mai exact insula, cum ar arăta de pe mare și unde e localizată.

Pe urmă ne-am imaginat ce-am putea descoperi pe această insulă, ce trăiri ar fi avut marinarii, ce ar fi mâncat la cină și așa mai departe. A fost un exercițiu foarte bun pentru imaginație și creativitate.

2. Evan Moor - Europa

A doua carte de la Evan Moor este Europa. Unul din motivele pentru care îmi place să cumpăr cărți de la Evan Moor e faptul că oferă foarte multe din ele în format PDF. Au o colecție întreagă de cărți despre continente în format fizic sau PDF.

Varianta mea e de pe Teacher Filebox, la care am avut abonament un an. Am renunțat la abonament pentru că nu îl foloseam destul din cauza formatului ciudat: cărțile nu pot fi descărcate/listate complet, ci doar pe bucățele. A fost destul de greu să lucrez așa, combinând pagini să recreez o carte.

Din păcate paginile din cartea listată de mine nu sunt foarte calitative pentru că am rămas fără toner în timp ce o listam. Dar anul acesta, soțul meu a investit ăn toată colecția 7 continents (format PDF), așa că de la anul vor arăta mai bine.

Evan Moor- Europa

Îmi place această carte pentru că tratează un singur continent din mai multe perspective, începând cu locația relativă și absolută, mărimea țărilor după populație, mărime, animale, aspecte culturale șamd.

E potrivită pentru elevii mai mari (clasele 4-6) și probabil că aș fi ales-o din clasa a 5a în sus în mod normal, dar pentru că anul acesta facem geografia doar ca materie opțională, M. o sa se familiarizeze cu aceste informatii fără prea multe cerințe.
Îmi place și faptul că M poate lucra independent din ea și nu mă stresez prea tare cu cât își amintește din ea în acest moment. Deși din ce am observat, ține minte destul de multe detalii.

Am creeat un fișier printabil din 7 Continents Europe cu munții prezentați în carte pentru că am simțit nevoia să avem ceva puțin mai colorat. Puteți să descărcați fișierul din Resurse.

3. Enciclopedia Usborne Geography

Enciclopedia Usborne Geography: îmi place pentru că e atât de cuprinzătoare! Ca de obicei cu enciclopediile Usborne, o să o folosim mulți ani de acum înainte. Are și linkuri utile care sunt de mare ajutor pentru a explica concepte noi.

Enciclopedia Usborne Geography
Enciclopedia Usborne Geography

4. Atlasul Barefoot Books

Atlasul Barefoot Books: e o carte superba! Dacă nu știați deja despre Barefoot , vă invit să îi vizitați. Cărtile lor sunt minunate, cu ilustratii pe măsură și texte care le vorbesc direct copiilor.

Atlasul Barefoot Books

Acest atlas vine și cu o hartă-poster a lumii foarte frumoasă... și vă spun și un secret: are și o aplicație pentru iPhone/iPad (puteți vizualiza clipul de mai jos pentru a arunca o privire la aplicația lor). Ne place foarte mult acest atlas și îl folosim deja de ceva vreme. Eu l-am cumpărat second hand însă se găsește la linkul de mai sus, pe Bookdepository.

5. A Child’s Introduction to the World

A Child’s Introduction to the World ✪ e o altă carte absolut superbă pe care vă invit să o răsfoiți. E foarte bine scrisă iar termenii sunt accesibili copiiilor mici în timp ce informația nu e supra-simplificată.E plină de ilustrații frumoase pe fiecare pagina și vine cu un glob 3D din hârtie și abțibilduri pentru acesta pe care le puteți folosi pe măsură ce răsfoiți cartea.
Există o colecție întreagă de cărți asemănătoare ✪ și le găsiți pe toate pe Bookdepository!

A Child’s Introduction to the World
A Child’s Introduction to the World
A Child’s Introduction to the World

6. Cărți cu abțibilduri pentru geografie, clasa a 4a

Vom folosi 2 cărți cu abțibilduri pentru geografie anul acesta. Una este de la Usborne “ Usborne Sticker Atlas of the World” (mai au și alte cărți frumoase cu abțibilduri), iar cealaltă este o carte pe care am cumpărat-o second hand dar pe care nu am avut ocazia să o folosim. Cred că o să fie distractiv să le completăm pe măsură ce o să studiem diverse subiecte la geografie.

7. Materiale hands-on Materiale

În plus față de aceste cărți minunate, o să ne folosim și de puzzle-ul din lemn. Este de la EduJoc – Jucarii educative (link spre harta în limba română). Ne place mult calitatea puzzle-urilor EduJoc pentru geografie!

Fiecare piesă e decupată în forma țării respective, așa că M. le poate vizualiza după formă, mărime, vecini și poziție relativă.

EduJoc e o companie din Republica Moldova. Experiența mea cu ei este una foarte bună, însă s-ar putea să dureze ceva până primiți comanda de la ei. Puteți comanda direct de la ei de pe site sau îi puteți contacta pentru a plasa o comandă.

Mai avem 2 puzzle-uri de la ei: harta lumii și Romania Mare (pe care o vom folosi în lecțiile viitoare de istorie).

Am realizat și un clip scurt cu M. care încearcă să rezolve puzzle-ul. Evident că nu știe încă unde se află fiecare tară, dar le vom învăța prin joc și repetiție.

Vom folosi și un set de cartonașe de la Gama pe care tocmai l-am primit și încă nu am apucat să ne jucăm cu el. Se numește “Europa: țări și capitale“ și pare foarte interesant. Sunt sigură că M. își va inventa reguli de joc pentru el în curând.

Gama -Europa Țări și Capitale

8. Let’s Go Geography - programă pentru clasa a 4a

Am salvat la final cea mai interesantă resursă pentru geografie! O comoară pe care am descoperit-o acum câțiva ani însă am tot amânat să o cumpăr pentru că pe atunci nu eram hotărâți pe studiul geografiei.

Let’s Go Geography e o programă dezvoltată de către o mamă-homeschooler cu experiență, Carol Henderson, care încă predă geografie și istorie în co-ops. Fiecare PDF tratează o singură țară și conține informații interesante, pagini de colorat, fotografii superbe, linkuri spre filmulețe pentru copii și un proiect. Puteți viziona clipul de mai jos pentru a vedea ce conține un PDF și cum se folosește.

Îmi place atât de mult pentru că e concepută diferit de programele clasice de geografie. E concepută pentru homeschooleri, cu informații interesante despre fiecare țară. Puteți vizita site-ul de mai sus pentru a obține o mostră gratuită cu Alaska pe care o puteți răsfoi chiar voi. 

Aceste lecții sunt ușor de adaptat pentru mai multe niveluri și ușor de îmbinat cu alte materiale (lucru pe care îl vom face anul acesta)! Nu conțin doar informații ci și oportunități de învățare hands-on și linkuri spre filmulețe interesante despre fiecare țară. Sunt sigură că o să fie foarte distractiv să parcurgem unele din ele anul acesta.

Acest articol conține linkuri de afiliat. Cumpărând prin aceste linkuri, eu câștig un procent mic din vânzare în timp ce prețul rămâne neschimbat pentru voi. Vă mulțumesc pentru sprijinul vostru..
Ca Asociat Amazon, pot câștiga din anumite comenzi.

best tools for homeschool

Adaugă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.